- Home
- | Produse
- | Tencuieli și mase de șpaclu
- | Mase de șpaclu
- | Mase de șpaclu pentru interior
- | Caparol Akkordspachtel fein
Caparol Akkordspachtel fein (fin)
Glet de dispersie pentru interior, sub formă de pastă, gata pregătit pentru aplicare
Domeniu de utilizare
Glet universal destinat reparării micilor lovituri și defecte, a fisurilor și a golurilor de aer de la suprafață, pentru gletuirea netedă a suprafețelor de tencuială sau beton precum și obținerea de suprafețe fin texturate prin tehnica de stropire pe pereți și tavane gletuite. De asemenea, ca și pregătire de strat suport pentru tehnicile decorative Stucco Decor Di Luce respectiv Stucco Satinato, sau orice alte tehnici decorative de interior din gama Capadecor care necesită suprafețe cu nivel de calitate Q4
Recomandat pentru obținerea de suprafețe cu nivele de calitate Q3 sau Q4 pe panouri din ghips (ghipscarton), în conformitate cu specificațiile fișelor germane BVG nr. 2 și BFS nr. 12.
Utilizare
Grosime aplicabilă într-un singur strat: 0 – cca 2 mm în funcție de particularitățile lucrării și temperaturile de lucru.
Proprietăți
- cu emisii reduse și fără solvenți
- diluabilă cu apă, ecologică și cu miros redus
- aderență ridicată
- cu uscare în profunzime și fără contracții volumetrice la uscare
- poate fi șlefuită în stare uscată sau sclivisită umed
- cu capacitate de difuzie
- întindere și nivelare ușoară
Material de bază
Dispersie sintetică conform DIN 55945.
Ambalaj/Capacitate recipient
Găleată de 7 și 25 kg
Culoare
Alb, natur.
Se poate nuanța cu max. 5% coloranți CaparolColor sau AmphiColor.
Grad de luciu
Mat.
Depozitare
La loc răcoros, ferit de îngheț.
Produse complementare
- Caparol-Füllspachtel P pentru gletuirea îmbinărilor la tavanele din elemente de beton.
Pentru spații umede:
- Akkordspachtel KF
Compatibilitatea conform fișei tehnice nr. 606 Definirea domeniilor de aplicare
interior 1 | interior 2 | interior 3 | exterior 1 | exterior 2 |
+ | - | - | - | - |
(-) nu este recomandat / (o) adecvat dar condiționat / (+) recomandat |
Suporturi recomandate
Suprafețele trebuie să fie fără impurități, fără substanțe cu efect de separare și uscate. Respectați VOB, cap. C, DIN 18363, alineat 3.
În funcție de stratul suport existent și de caracteristicile acestuia, înaintea gletuirii trebuie aplicat un strat de grund corespunzător. A se vedea fișa tehnică nr. 650 „Straturi suport și pregătirea lor”. Straturile vechi portante și lucioase trebuie șlefuite în prealabil.
Pregătirea suportului
Tencuieli în conformitate cu DIN EN 998-1 / rezistența la compresiune de min. 2 N/mm²: Tencuielile solide, normal absorbante, se gletuiesc fără o pregătire prealabilă. Pe tencuielile ușor nisipoase, absorbante, se aplică un strat de grund cu TiefGrund, Grundier Konzentrat, sau RollGrund Rapid.
Tencuieli de ghips în conformitate cu DIN EN 13279-1-1 / rezistența la compresiune de min. 2 N/mm²: Se aplică un strat de grund cu OptiSilan TiefGrund. Tencuielile de ghips cu strat de sinter se șlefuiesc, se îndepărtează praful și se aplică un strat de grund cu OptiSilan TiefGrund.
Plăci de construcții din ghips: Pe plăcile absorbante se aplică un strat de grund cu TiefGrund, Grundier Konzentrat, sau RollGrund Rapid. Pe plăcile cu suprafețe dense, netede se aplică un grund de aderență cu produsul WeissGrund (pentru pereți cu panouri a se vedea secțiunea plăci de ghips-carton).
Plăci de ghips (plăci de ghips-carton): Se șlefuiesc urmele de la șpăcluire. Suprafețele de ghips (șpăcluite cu materiale pe bază de ghips) de asemenea panourile se grunduiesc cu cu TiefGrund, Grundier Konzentrat, sau RollGrund Rapid. Țineți cont de fișa BFS Nr. 12, Cap. 2.
Beton: Se elimină eventualele resturi de uleiuri pentru decofrare, precum și substanțele făinoase și nisipoase. Se grunduiesc cu TiefGrund, Grundier Konzentrat, sau RollGrund Rapid.
B.C.A.: Se aplică un strat de grund cu Capaplex, diluat 1:3 cu apă.
Zidărie aparentă din gresie calcaroasă sau cărămidă: Se acoperă fără o tratare prealabilă.
Acoperiri portante: Suprafețele mate, ușor absorbante, se vopsesc fără o tratare prealabilă. Suprafețele lucioase și cele acoperite cu lacuri se șlefuiesc pentru a se obține suprafețe aderente. Se grunduiesc cu WeissGrund.
Acoperiri fără capacitate portantă: Se îndepărtează suprafețele fără capacitate portantă de lacuri, vopsele de dispersie sau tencuieli pe bază de rășini sintetice. Pe suprafețele puternic poroase și nisipoase, respectiv pe cele absorbante se aplică un strat de grund cu TiefGrund, Grundier Konzentrat, sau RollGrund Rapid. Acoperirile cu vopsele minerale fără capacitate portantă se îndepărtează mecanic și se desprăfuiesc suprafețele. Se aplică un strat de grund cu TiefGrund, Grundier Konzentrat, sau RollGrund Rapid .
Vopsea pe bază de clei: Se spală bine suprafața îndepărtând în totalitate straturile vechi. Se aplică un strat de grund cu Dupa-Putzfestiger. Alternativ, se îndepărtează mecanic, se spală și se aplică un strat de grund cu TiefGrund, Grundier Konzentrat, sau RollGrund Rapid.
Tapete cu inserție de fibre de lemn, în relief sau prevopsite, din hârtie, respectiv tapete neaderente: Se înlătură în totalitate. Se spală resturile de adeziv. Se aplică un strat de grund cu TiefGrund, Grundier Konzentrat, sau RollGrund Rapid.
Suprafețe afectate de mucegai: Mucegaiul se înlătură prin curățare umedă. Suprafețele se tratează cu Capatox respectiv cu FungiGrund și se lasă să se usuce bine.
Suprafețe pătate cu nicotină, apă, funingine sau grăsime: Petele de nicotină precum și petele de funingine sau grăsime se spală cu apă, cu adaos de soluții de curățare casnice și se lasă să se usuce bine. Petele de apă uscate se curată uscat, prin periere. Se aplică un strat de grund izolator cu Caparol-FilterGrund grob (consultați fișa tehnică nr. 845)
Lemn și materiale lemnoase: Se aplică un strat de grund cu produsul Capacryl Holz-Isogrund. Pe panourile laminate cu melaminat se aplică un grund cu produsul Capacryl-Haftprimer. Zonele de rosturi/îmbinări de panouri nu pot fi acoperite fără fisurare. În astfel de situații se recomandă relizarea unui strat de decuplare cu ajutorul panourilor din ghips.
Goluri, rosturi și defecte: Se repară cu Füllspachtel P.
Notă cu privire la șpăcluirile Q2/Q3 / straturi de ghips cu grosimi < 0,5 mm: În cazul maselor de șpaclu cu conținut de ghips și cu liant hidraulic în calitățile Q2/Q3 se recomandă aplicarea unui grund transparent pe bază de apă. În acest caz facem referire la Fișa Nr. 2-9/2020 Maler&Lackierer (Germania) “Probleme de aderență a acoperirilor pe plăci de ghips-carton șpăcluite” a Bundesverband Farbe, Gestaltung, Bautenschutz și Bundesausschusses Farbe und Sachwertschutz (Germania). Alternativ la șpăcluirile Q3 cu conținut de ghips, s-au dovedit eficiente șpăcluirile cu produse sub formă de pastă.
Mod de aplicare
Aplicare manuală:
Materialul se amestecă bine înainte de utilizare și se aplică cu ajutorul unei gletiere din oțel inoxidabil.
Echipamente de pulverizare adecvate:
Gletul poate fi aplicat cu ajutorul pompelor de tencuieli și cu aparate Airless performante. Distanța de pompare al produsului depinde de performanțele aparatului Airless, pentru informații suplimentare întrebați producătorul aparatului.
La utilizarea aparatelor Airless se îndepărtează toate filtrele din pistol.
În cazul aplicării maselor de șpaclu cu aparate Airless vor fi utilizate pistoale de pulverizare cu debit mai mare, recomandate de producătorul aparatului. La temperaturi de sub 10°C din cauza modificării vâscozității gletului și în funcție de performanțele aparatului Airless, distanța de pompare al produsului se poate reduce. La utilizarea acestor aparate trebuie garantată o temperatură a materialului de min. 10°C.
Aplicarea mecanizată:
După reglarea corespunzătoare a consistenței, Caparol Akkordspachtel fein se poate aplica și prin pulverizare (adaos de maxim 5 % apă). Aplicarea mecanizată pe pereți și tavane prin metoda tencuirii în strat subțire folosind echipamente de pulverizare de înaltă performanță este economică și eficientă din punct de vedere a costurilor.
Metoda de lucru:
Aplicarea prin pulverizare se face pe întreaga suprafață, în mod saturat, cu Akkordspachtel fein și se nivelează imediat cu o gletieră din oțel inoxidabil. După uscare, Akkordspachtel fein poate fi șlefuit. Cele mai bune rezultate se pot obține cu burete abraziv gen „Abranet“ a firmei Mirka, sau GranatNet a firmei Festool, cu granulație de 120.
Echipamente de pulverizare adecvate:
Gletul poate fi aplicat cu ajutorul pompelor de tencuieli și cu aparate Airless performante. În cazul aplicării maselor de șpaclu cu aparate Airless vor fi utilizate pistoale de pulverizare recomandate de producătorul aparatului. Aceste pistoale dispun de un debit mai mare și facilitează considerabil aplicarea gleturilor. În cazul ambalării în găleți, se recomandă amestecarea cu un mixer.
Airless Heavy Coat | |
Presiune de pulverizare | 150 - 180 bar |
Unghi de pulverizare | 40° - 50° |
Dimensiunea duzei în Inch | 0,035′ - 0,043′′ |
Filtru pistol cu dimensiunea ochilor | se îndepărtează |
Stropire cu aparate Airless* | |
Dimensiunea duzei | 4 mm |
Presiune de pulverizare | 50 bar |
Aparat asistat cu aer comprimat | da |
Pompe pentru tencuire | |
Dimensiunea duzei | 4 - 6 mm |
Presiune de lucru | specifică aparatului |
Debit | > 6 l/min. |
Aparat asistat cu aer comprimat | da |
* Este necesară utilizarea unei duze speciale, compatibile cu aparatul.
Aplicare mecanizată cu stropire:
Aplicarea mecanizată pe pereți și tavane prin metoda tencuirii în strat subțire folosind echipamente de pulverizare de înaltă performanță este economică și eficientă din punct de vedere a costurilor. Aceasta se poate realiza pe elemente prefabricate din beton, beton neted turnat in-situ, BCA, plăci de ghips-carton sau plăci de ipsos.
Metoda de lucru:
Aplicarea prin pulverizare se face pe întreaga suprafață, în mod saturat, cu Akkordpachtel fein și se nivelează imediat cu o gletieră din oțel inoxidabil.
După uscare, Akkordspachtel fein se poate șlefui uscat sau se poate sclivisi umed. După o uscare în profunzime a suprafețelor gletuite se poate face o aplicare prin pulverizare (tehnică de stropire) cu Akkordspachtel fein în structură fină sau grosieră.
Aspectul/textura poate varia în funcție de gradul de diluție și de mărimea duzei utilizate. Aplicarea prin tehnica de stropire se recomandă în mod special pentru suprafețele de tavan care vor rămâne fără un finisaj ulterior. La suporturile ce nu au ajuns încă la umiditatea de echilibru, după stropire pot fi vizibile zone parțiale cu nuanțe mai deschise sau mai închise. În aceste situații se recomandă aplicarea unei acoperiri de egalizare.
Echipa de lucru și performanța:
O echipă pentru pulverizare este alcătuită din 2 - 3 persoane. O persoană folosește aparatul de pulverizare pentru a aplica materialul într-un strat uniform, două persoane uniformizează materialul aplicat și apoi gletuiesc suprafața. O persoană este responsabilă pentru aprovizionarea cu material a aparatului de pulverizare.
Instrucțiuni speciale pentru gletuirea plană și aplicarea mecanizată:
În cazul încăperilor mai mari, se gletuiește mai întâi tavanul și doar apoi se aplică prin pulverizare materialul pe suprafața pereților. În acest caz, pe partea superioară a peretelui (așa numitul cap) materialul trebuie pulverizat și gletuit până la o înălțime ușor accesibilă de la sol. În final, partea inferioară a peretelui va fi de asemenea încărcată cu material prin pulverizare și gletuită.
Dacă se finisează numai suprafețele de tavane, se recomandă pulverizarea materialului în apropierea pereților și ulterior aplicarea pe întreaga suprafață. Lăsați toate colțurile încărcate cu material să se usuce puțin, apoi neteziți-le cu o pensulă umedă. Eventualele bule de aer apărute după uscarea superficială se îndepărtează printr-o nouă nivelare/gletuire.
În condiții nefavorabile, este posibilă apariție petelor de rugină în ciuda aditivilor cu efect inhibitor de rugină. Aceste pete de rugină se izolează prin tamponarea cu un grund anticoroziv special cum ar fi de exemplu Capalac AquaMulti Primer, după uscarea gletului.
Înglobarea tapetului de armare:
Respectați recomandările din fișa tehnică a produsului Capaver AkkordVlies G45 SP.
Compoziția straturilor
Acoperiri ulterioare cu:
Vopsele de dispersie, vopsele latex, tencuieli din gama Caparol: După o uscare temeinică, se grunduiesc cu TiefGrund, Grundier Konzentrat, sau RollGrund Rapid. Înaintea aplicării tencuielilor pe bază de rășină sintetică se aplică un strat intermediar cu produsul PutzGrund.
Înaintea vopsirii cu vopsele de interior din gama Sylitol, sau cu tencuieli din gama Sylitol, este necesară o grunduire cu HaftGrund EG, CapaSol Konzentrat diluat corespunzător, sau CapaSol RapidGrund. Înaintea aplicării tencuielilor pe bază de rășină sintetică se aplică un strat de grund cu PutzGrund.
Tapete pe bază de fibră de sticlă/celuloză:
După o uscare temeinică, suprafețele se grunduiesc cu TiefGrund, Grundier Konzentrat, sau RollGrund Rapid.
Acoperiri cu efect puternic de limitare a difuziei sau acoperiri etanșe la difuzie:
Se va utiliza produsul Akkordspachtel KF. Se vor ține cont și de recomandările producătorului de tapet
Consum
cca 1.800 g/m²/mm grosime a stratului
Condiții de prelucrare
Limita inferioară a temperaturii pentru aplicare și uscare:
+ 5°C pentru strat suport și aer.
Temperatura materialului la aplicare > +10°C.
Timp de uscare
Cca 12 - 48 ore, în funcție de gradul de umezeală a construcției, a temperaturii și a grosimii stratului.
Curățarea uneltelor
Cu apă.
Indicații
Pentru aplicarea la grosimea maximă recomandată, este necesar ca suportul să fie uniform absorbant și aderent. În aceste condiții, materialul poate fi aplicat într-un singur strat, fără apariția scurgerilor, tasărilor sau a fisurilor. După aplicare, ne putem aștepta la o pierdere de volum în masă și pe întreaga suprafață pe durata uscării gletului. În special la aplicarea pe suprafețe mari și în grosimi mari și în cazul suporturilor rugoase, în funcție de particularitățile șantierului și pentru respectarea timpilor de uscare, în mod uzual se recomandă aplicarea în două straturi.
Akkordspachtel fein nu este recomandată pentru spații/camere umede. Prin utilizarea materialelor de umplere naturale pot apărea diferențe minore de culoare. Când suprafețele obținute prin pulverizarea materialului (tehnică de stropire) rămân nevopsite, recomandăm să se folosească produsele din aceeași șarjă de fabricație atât pentru gletuire cât și pentru aplicarea prin pulverizare.
La pulverizarea pe pereți în tehnica de stropire, suprafața obținută trebuie vopsită ulterior cu vopsele Caparol pe bază de dispersie. Astfel se poate obține o rezistență mai mare, adesea necesară pentru suprafețele pereților.
Pot apărea abraziuni/uzuri la utilizarea de pompe pentru tencuieli în special când sunt utilizate melci și furtunuri de alimentare noi. Vă rugăm să respectați indicațiile producătorilor de dispozitive.
Pe suprafețele dense, cu absorbție redusă, se pot forma bule fine de aer. Acestea pot fi îndepărtate printr-o gletuire ulterioară după păstrarea unui scurt timp de uscare. Momentul gletuirii ulterioare depinde de temperatura și de umiditatea aerului de la fața locului. Dacă și după această re-gletuire apar bule de aer, înseamnă ca aceasta s-a făcut prea devreme și procesul trebuie repetat. Pentru a reduce posibilitatea apariției acestui efect, este necesară amorsarea cu WeissGrund.
În cazul suprafețelor suport rugoase, structurate, poate fi necesară o gletuire suplimentară pentru obținerea de suprafețe netede, plane.
La aplicarea pe masele de șpaclu cu conținut de ipsos se pot forma bășici, umflături și desprinderi de material datorită expunerii prelungite la umiditate a materialului. Prin urmare, asigurați uscarea rapidă printr-o ventilație și temperatură adecvată. A se respecta fișa germană nr. 2 "Verspachtelung von Gipsplatten" (Șpăcluirea plăcilor de ipsos) a Asociației germane din industria ipsosului și plăcilor de ghips-carton.Eventual, se va efectua o grunduire cu produsul TiefGrund, Grundier Konzentrat, sau RollGrund Rapid.
Fraze de pericol și precauție (valabil la data publicării)
Dacă este necesară consultarea medicului, țineți la îndemână recipientul sau eticheta produsului. A nu se lăsa la îndemâna copiilor. Conţine masă de reacție compusă din 5-cloro-2-metil-2H-izotiazol-3-onă și 2-metil-2H-izotiazol-3-onă (3:1). Poate provoca o reacţie alergică.
Eliminare
Conținutul și ambalajele se predau pentru eliminare în conformitate cu reglementările locale, regionale, naționale și internaționale.
Valoare limită admisă de UE pentru conținutul COV
Conținut de COV conform directivei 2004/42/CE: Acest produs conține max. 10 g/l.
Compoziție
Rășină poliacrilică, carbonat de calciu, silicați, apă, eter glicolic, aditivi, conservanți.
Asistență tehnică
În această publicație nu pot fi tratate toate suporturile întâlnite în practică, precum și pregătirea acestora din punct de vedere tehnic. În cazul necesității pregătirii unor suporturi ce nu se regăsesc în această fișă tehnică, este necesară consultarea personalului nostru tehnic sau comercial. Vă putem oferi sfaturi detaliate, pentru fiecare obiectiv în parte.
A se respecta toate prevederile din Fișa Tehnică, referitoare la modul de depozitare, pregătire a suprafeței, aplicare a produsului.
Suport tehnic
Telefon: 0800.800.600
E-mail: [email protected]