Caparol Lumea produselor Gamă variată de produse

Produse

Portofoliul complet de produse Caparol

Informați-vă în detaliu despre trăsăturile tehnice ale performanței, valorile caracteristice sau indicațiile de aplicare ale tuturor produselor din sortimentul Caparol. Suplimentar, vă puteți îmbogăți în continuare cunoștințele de specialitate cu documente de completare, cum sunt fișele tehnice, fișele cu date de securitate sau notele informative despre sustenabilitate.

Suporturi recomandate si pregatirea acestora

Zidăria, betonul sau zugrăvelile vechi, aderente trebuie să fie curate, uscate și cu capacitate portantă. Impuritățile și substanțele cu efect separator (de ex. uleiuri de cofrare), de asemenea neregularitățile de pe suprafețele de mortar, trebuie îndepărtate. Se îndepărtează și zugrăvelile/tencuielile structurate vechi, exfoliate. Golurile din tencuieli se deschid și se repară corespunzător.
Suprafețele puternic absorbante, nisipoase și cele cu rezistență redusă, se îndepărtează până la obținerea unei suprafețe portante și ulterior se grunduiesc cu Sylitol-Konzentrat 111.

Consumul

Valorile de consum specificate sunt orientative. Produsul se prepară întotdeauna în amestec cu ciment.

fără ciment

cu ciment

Lipirea plăcilor de termoizolație:

cca. 2,0 kg/m2

cca. 4,0 kg/m2

Strat de armare:

cca. 1,3 kg/m2

cca. 2,6 kg/m2

Strat de etanșare (consum/strat):

cca. 0,5 kg/m2

cca. 1,0 kg/m2

Valorile exacte de consum se stabilesc prin efectuarea unor teste la fața locului.
Notă: Valorile din prima coloană vor fi utilizate doar pentru determinarea cantității de material. Materialul se va utiliza întotdeauna în amestec cu ciment.

Condiții de prelucrare

Temperatura de lucru:
Pe perioada de aplicare şi faza de uscare, temperatura mediului înconjurător şi a stratului suport nu trebuie să scadă sub + 5°C şi nu trebuie să fie peste 30°C.
Nu se va lucra sub acţiunea directă a razelor solare, pe vânt puternic, ceaţă sau umiditate ridicată a aerului.

Timp de uscare

O eventuală fixare suplimentară prin dibluire, poate fi efectuată numai după întărirea corespunzătoare a adezivului, după cca. 1 zi. Adezivul este uscat în întregime și poate fi solicitat după 2 – 3 zile. La +20°C şi 65% umiditatea relativă a aerului, stratul de armare este uscat la suprafaţă după 24 ore.
Capatect-SockelFlex se usucă prin hidratare și fizic, prin evaporarea apei din amestec. Din acest motiv, timpii de uscare se prelungesc, în special în cazul unei umidități relative ridicate a aerului și în anotimpurile mai reci.

Curățarea instrumentelor de lucru

Se curăță cu apă imediat după utilizare.

Pregătirea materialului

Capatect-SockelFlex se prepară, îmediat înainte de utilizare, în amestec 1 : 1 cu Ciment CEM I 32,5 amestecându-se până se obţine o masă omogenă, fără aglomerări. În nici un caz nu se va adăuga apă la materialul odstă întărit, în vederea refolosirii acestuia.
Se adaugă cca. 5 % apă în amestec în cazul utilizării ca strat de etanșare.

Strat de armare

Se șlefuiesc eventualele diferențe de nivel între plăcile de polistiren și se îndepărtează praful rezultat. După aplicarea protecţiei la colţuri a ambrazurilor ferestrelor şi la muchii, precum şi a armăturii diagonale la colţurile deschiderilor faţadei, masa de armare trebuie aplicată pe plăcile izolatoare pe lăţimea plasei de armare, iar plasa de armare Capatect trebuie înglobată în masa de șpaclu, prin apăsare, cu o suprapunere de cca.10 cm. În continuare se şpăcluieşte ud pe ud, astfel încât să se asigure o acoperire completă a suprafeţei plasei de armare. Grosimea acestui strat șpăcluit trebuie să fie de cca. 2 mm.
Colțurile clădirii: La utilizarea profilelor de protecție pentru colț Capatect-Eckschutzschiene, plasa de armare Capatect 650 se așează până la colțul clădirii. La utilizarea profilelor de colț cu plasă Capatect-Gewebe-Eckschutz, se așează plasa de armare Capatect cu o suprapunere de 10 cm peste plasa profilului de colț.

Etanșare

În cazul aplicării cu pensula/bidinea, Capatect-SockelFlex se diluează cu până la 5 % apă.
În cazul aplicării sub nivelul solului: se aplică 2 straturi cu până la 5 cm deasupra nivelului solului.
În zona perimetrală se va monta o folie de drenare pentru protecția stratului împotriva deteriorărilor fizice.

Strat final

Înainte de aplicarea tencuielilor finale, se va grundui suprafața Capatect-SockelFlex cu Putzgrund.
Este posibilă aplicarea următoarelor finisaje:
Silicon-Fassadenputz, Caparol Buntsteinputz, Caparol Fassadenputz și Silikat-Fassadenputz,  CT-SI-Fassadenfinish 130, ThermoSan, CarboSil și AmphiSilan.

Lipirea plăcilor de termoizolație

În zona de soclu:
Capatect-SockelFlex se aplică pe întreaga suprafață a plăcilor termoizolante, cu ajutorul unui fier de glet dințat 10 x 10 sau 15 x 15, sau se aplică pe perimetrul plăcilor într-o lățime de cca. 5 cm și în 3 mămăligi de dimensiunea podului palmei, în zona centrală a plăcilor.
Cantitatea de adeziv se va alege în funcție de toleranțele stratului suport, astfel încât să acopere minim 40 % din suprafața plăcilor.
Plăcile termoizolante se montează fără rosturi între ele, și se presează bine. Nu este permisă introducerea adezivului în rosturi. Se va acorda o atenție sporită montajului decalat al plăcilor termoizolante (aprox.50%). Respectați aliniamentul vertical al fațadei.